ÎNTÂLNIRE Scholz – Biden la Washington. Despre ce vor discuta cei doi lideri

ÎNTÂLNIRE Scholz - Biden la Washington. Despre ce vor discuta cei doi lideri
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 03/03/2023, 15:08

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, se află în vizită oficială la Washington, unde se va întâlni vineri cu președintele american, Joe Biden.

Potrivit presei de peste ocean, cel mai probabil, cei doi vor discuta despre războiul din Ucraina, printre altele.

În mod neobișnuit, Scholz și Biden nu vor susține o conferință de presă comună după încheierea discuțiilor. Totodată, cancelarul german nu a fost însoțit de jurnaliști germani, așa cum se întâmplă de obicei, nici de vreo delegație de afaceri, notează Agerpres.

„Faptul că discutăm mult şi des reprezintă o expresie a calităţii relaţiilor transatlantice şi a bunei cooperări dintre preşedintele american şi cancelarul german”, a asigurat Olaf Scholz înainte de plecare, adăugând că telefoanele şi videoconferinţele nu sunt suficiente, de unde decizia de a discuta faţă în faţă. „Este necesar într-o situaţie globală în care multe lucruri au devenit foarte dificile. Abia aştept”, a mai spus el.

Tensiuni între SUA și Germania?

Faptul că întâlnirea este una destul de discretă a stârnit speculații în legătură cu o eventuală răceală în relațiile dintre Washington și Berlin.

Un înalt oficial american respinge, însă, ideile privind tensiuni majore între cele două țări.

„Relaţia este foarte solidă”, a spus acesta, menţionând că discuţiile de vineri se vor axa „în mare parte asupra a ceea ce vom face împreună pentru a susţine Ucraina”.

Întâlnirea de vineri „nu este un semn de criză, este o oportunitate de a aprofunda relaţia personală dintre cei doi lideri”, a apreciat la rândul ei Sudha David Wilp, şefa biroului din Berlin al think-tankului German Marshall Fund, asigurând că „Washingtonul continuă să privească Berlinul ca fiind principala putere militară din Europa”.

În acelaşi timp, cancelarul german va aborda probabil în discuţiile cu liderul de la Casa Albă o problemă care irită în acest moment relaţiile transatlantice, şi anume cea a subvenţiilor americane pentru tehnologiile „verzi” prin pachetul Inflation Reduction Act (IRA), despre care Germania afirmă că ar putea crea dezavantaje companiilor sale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie, publicate astăzi
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Decizie pentru toți cei cu buletin de identitate. Nu se acceptă în România. Lege fără...
Rețeta perfectă de castraveți murați. Puteți să îi mâncați a doua zi
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Lidia Buble, în lacrimi după ce a primit un diagnostic cumplit: ”Mi s-au tăiat picioarele...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Bursa de la Bucureşti revine pe plus
×